VLAD MIHAIL TUDOR: Recunosc cinstit: N-am nici un chef sa caut un titlu inteligent, care sa dea bine in Dilema veche. Nici sa scriu vreun text complicat si ironic. Am chef doar sa injur, eventual sa pocnesc pe cineva. Am chef sa ridic furca in aer, ca acum 100 de ani. Statul roman e vinovat de moartea unui copil de patru ani. Asta e certitudinea cu care ma lupt. Dar si vina de care nu pot sa scap, odata ce statul sint si eu. si eu sint de vina ca acel copil a inghetat pe un cimp: am stat intr-un studio si-am povestit despre cautari. Asa ca incep cu mine, daca vreti, primul pe lista ticalosilor care au lasat un copil singur in fata mortii. Si sintem multi pe lista asta. In judetul Constanta sint citeva zeci de unitati militare cu mii de soldati. Nimeni n-a fost chemat sa caute un copil intr-o padure. Nici un comandant militar nu s-a gindit sa-si depaseasca misiunea, conditia si exercitiul obedientei si sa-si trimita oamenii in padure, unde un copil singur dadea batalia lui cu frigul si foamea. Pentru armata noastra, e mai important sa caute si sa numere puturile de petrol in Irak. Sa stea de straja patriei altora, decit sa caute copiii romanilor. Sa se laude cu fregatele, uniformele si slang-ul NATO. Sa se dea la televizor. In judetul Constanta sint mii de politisti. Unii au cautat, de la 9 la 5 dupa-amiaza. Altii au ramas acasa, pe linga port, pe linga vama, pe linga cuptor. Cei mai nemernici si mai declasati chiar s-au gasit sa-i trimita pe parinti la plimbare, in padure, daca au chef de cautat in continuare. In judetul Constanta sint citeva zeci de aparate de zbor. Unul doar a zburat citeva ore si-a consumat si benzina pina la Bucuresti, ca sa prezinte presei caseta cu rezultatele nule ale cautarilor. in Romania, delegatiile oficiale consuma tone de combustibil pe luna pe elicoptere si jet-uri, ca sa nu oboseasca intre Bucuresti si Brasov. Pentru un copil mort de frig pe un cimp nu s-a putut gasi nici o galeata in plus. Elicopterul care duce ziare si mincare la platforma de foraj din largul marii n-a putut sa incerce sa duca viata unui copil de pe uscat. In Constanta chiar, oras mare, sint citeva zeci de ONG-uri devotate protectiei copilului. Nici unul n-a miscat un deget fara fonduri europene de cautat in padure. Nici unul n-a sarit in masina luata cu bani de la UE sa se duca sa caute chiar ratiunea de a exista a organizatiei. In judetul Constanta sint primarii. O prefectura cu functionari multi, cu fundul mare, functionare grase cu mustata, functionare subtirele cu amanti. Toti au ramas neclintiti la datorie, in vreme ce un copil murea pe un cimp direct subordonat autoritatii locale si centrale. Comisia pentru apararea impotriva dezastrelor trebuie ca are o scuza: dezastru e cind sint mai multi implicati. Unul singur nu conteaza. Dezastrul cere un decor grandios. Sau macar un telefon de la centru. Si mai jalnica e povestea minastirii: popii, calugarii, spuneti-le cum vreti, au ramas inauntru. Au ramas sa se roage la caldura pentru viata copilului abandonat in frig. Ei bine, ce surpriza: Dumnezeu a fost cu mult mai putin eficient decit o simpla patura. Decit o cana de apa ori o bucata de piine. Fireste, nu trebuie sa ne grabim sa tragem concluzii in privinta Lui. Ne impiedica ipocrizia de a ne prezenta drept crestini. O religie care-ti permite sa nu faci nimic cind altul moare, tocmai pentru ca, stiti, nu moare de tot: merge in cer unde e cald si bine mereu. Dupa povestea asta, statul ar trebui sa-si dea demisia. Pentru nesimtire in timpul programului. Pentru lehamitea de a-i salva viata unui cetatean al sau. Pentru nerusinarea de a tacea milc dupa. Pentru ca acel copil a murit, in vreme ce noi, restul, traim. Pentru ca ne-a pacalit in promisiunea cea mai importanta pe care ne-o face: ca-i va pasa de noi la nevoie. De fapt, cautarea acelui copil a fost mai mult o chestie privata. Societatea civila a judetului Constanta e cea care a cautat saptamina trecuta la Niculitel. Restul, politicieni si oficiali, functionari si militari, actori si recuziteri, marinari si comercianti, ramin sa formeze Romania profunda. Romania de piatra si Romania de lemn. Romania mormint.

Lucian Mindruta / Dilema Veche